Povestea benzii desenate MEOWtopia

MEOWtopia e o bandă desenată ilustrată şi scrisă de mine, Adrian Serghie, ilustrator ieşean.

După mai multe tentative de a-mi ilustra propriile idei, gânduri sau poveşti, prin MEOWtopia promit să vă încânt ochii cu o poveste dedicată tuturor vârstelor, având drept protagonişti animăluțele îndrăgite de toți: cățeii, șoriceii și bineînțeles, pisicuțele. De asemenea, povestea vrea să răspundă odată pentru totdeauna la întrebarea: cine va câștiga bătălia dintre pisici, șoricei și căței (dacă ar exista una).

Dacă ești un pasionat al SF-ului, al comicului și al animăluțelor de companie, cu siguranță ai ajuns în locul potrivit.

Cum a început totul?

prima schiță (2015-2016)

Totul a pornit de la o schiță făcută acum câțiva ani în tren, în timp ce mă întorceam acasă. Nu pornisem de la o idee clară, așa cum procedez de cele mai multe ori. Uneori mă joc cu creionul și apar idei din mers. Se întâmplă. Alteori, mi le scriu pe telefon sau în carnețelul de idei, le las la „copt”, și apoi revin peste ele. Am făcut schița inițială fiindcă în acea vreme lucram la volumul 2 al cărții de colorat cu pisici dar și fiindcă eram „obsedat” de ideea de pisici spațiale, sau pisici-cosmonaut. Mi se părea amuzant să îți imaginezi o pisică într-un costum de cosmonaut, sau în spațiu, într-o navetă spațială (îmi imaginam diferite butoane pe care era scris NU ATINGE și bineînțeles că pisicile nu se puteau abține).

De aici, am tot refăcut desenul în tuș, apoi digital, apoi iar tuș, și tot așa. În tot timpul acesta eu adăugam elemente noi din mers. Tot refăcand aceste desene, a început să îmi placă acest concept, această idee care tot creștea. Între timp au apărut planete, care mai de care, mai multe navete spațiale, au apărut întrebări (De ce plecau pisicile? Ce s-a întâmplat?). Fiindcă au apărut în concept mai multe planete, mă gândeam că și ele ar putea fi populate, dar cu ce? Și atunci mi-am amintit de desenele clasice, de când eram copil, cu Tom & Jerry (și Spike) care duceau o “luptă interminabilă”. Atunci mi-a venit și răspunsul. Aș putea să fac o bandă desenată în care să ilustrez lupta dintre pisici, căței și șoricei.

Inițial proiectul se numea MEOWmania, războiul dintre pisici, căței și șoricei (Da. Așa de lung.), fiindcă era ziua României în acea perioadă și m-am jucat cu aceste cuvinte: Meow + România = MEOWmania.

De ce numele de acum?

Porto pe script si primele schite

Am tot căutat un nume mai prietenos și un titlu mai mic. El a apărut după vreun an de căutari (vorbesc serios). De unde? Mă gândeam că totul a început de la pace, de la pacea pisicilor. Și atunci mi-am amintit de ideea de Am tot căutat un nume mai prietenos și un titlu mai mic. El a apărut după vreun an de căutari (vorbesc serios). De unde? Mă gândeam că totul a început de la pace, de la pacea pisicilor. Și atunci mi-am amintit de ideea de UTOPIE, dar a cui utopie? A pisicilor. Așa am transformat MEOWmania în MEOWtopia.

Acum că aveam un nume, personaje, o posibilă poveste și multe întrebări, trebuia doar să găsesc pe cineva care să mi-o scrie 🙂 Ușor de zis, greu de făcut. Până la urmă, mi-am zis că aș vrea să încerc ceva nou: să o scriu chiar eu. Eu știu oricum cel mai bine unde vreau să ajung cu povestea asta.

Am început așadar să fac schițe personajelor și diferitelor navete sau elemente din spațiu (navetă spațială ghem, navetă spațială cu medalii pe ea, navetă spațială în formă de cutie de carton).

Partea cea mai grea și mai lungă a fost când am început să scriu textul/scriptul poveștii. Am tot schimbat firul poveștii, uneori chiar și din mers (fiindcă nu eram mulțumit), sau aproape de sfârșit am refăcut tot finalul (cine a cumpărat revista știe de ce).

Partea cea mai interesantă și amuzantă pentru mine a fost să adaug peste tot prin revistă elemente și cuvinte amuzante pe care vă îndrum să le descoperiți în timp ce o veți citi.

O mică recenzie a benzilor desenate ilustrate de mine, făcută de Eduard Pandele, aici: https://www.facebook.com/epandele/posts/pfbid02ngm1rUa9XtSqoxynXpoMUEbJeCFYQnCd2XLERSkPCeG7sBmMFZyM24qS2Xqk5TD5l

Nu aș vrea să vă stric surpriza și să vă zic tot ce se întamplă în această poveste, în această bandă desenată, de aceea dacă doriți să o cumpărați și să aflați singuri, îmi puteți scrie un mesaj pe adresa de e-mail serghieadrian@gmail.com

One thought on “Povestea benzii desenate MEOWtopia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *